Poate doar una dintre multele mele poezii anonime:

Omenirea (In alte parti am publicat-o sub numele de „Decaderea”)

Tineam in mana un pahar,
Parca era cel mai de pret har,
Dar brusc m-am intors si am vazut,
Mii de oameni cum s-au pierdut…

Da, am vazut colegi rataciti,
Am vazut oameni zapaciti,
Pot spune ca si eu am fost,
Intr-un loc atat de prost…

Si eu era sa mor pe munte,
Ingropat de cuvinte mute…
Si eu am trecut prin dezastru,
Si ma bucur ca am iesit din centru

Tineam in mana un pahar,
Parca era cel mai de pret har,
Dar brusc m-am intors si am vazut,
Mii de oameni cum s-au pierdut…

Da si acum sunt fericit,
Poate doar fiindca sunt iubit,
Dar ma sperie oamenii cazuti,
Ma sperie oamenii decazuti…

Si atunci imi dau seama,
Cam unde straluceste vama,
Intre praf fum si iluzie,
Vad cum totul e o difuzie…

Vad la generatiile ce urmeaza,
Oameni ce se dezmembreaza
Dar eu nu am cum sa ajut,
Fiindca sunt un om mut…

Tineam in mana un pahar,
Care a fost spart de un talhar,
Asa sticla sa cu sunet a navalit,
Si intunericul l-a pravalit….

Anunțuri