Iulie 2009


Soarele acum incet apune,
Viziunea din zare dispare,
Lumina deja imi spune
“Esti o umbra ce doare…”

Intunericul ma patrunde,
Sufletul meu nu intelege,
Golul incet se transforma in unde,
Nu ma mai pot reculege,

Linistea incet dispare,
O infinitate de lumini ma lovesc,
Vad un oras in departare,
Este viata pe care o traiesc,

Pasesc in departare,
Intunericul ma cuprinde,
Dispar undeva in zare,
Sufletul meu se desprinde…

Luminile ma parasesc,
Sunt undeva foarte departe,
Stiu ca nu mai pot sa traiesc
Ma loveste o lumina aparte…

Privesc pe bolta cereasca,
Si ceea ce vad ma uimeste,
Este o imagine ce se casca,
Aurora polara imi zambeste,

Toata viata am asteptat,
Sa vad acest maret edificiu
Tot timpul asta am visat,
Sa vad acest artificiu…

Si atunci cerul mi-a zambit,
Si totul in farmec dispare,
O lumina puternica m-a izbit,
Si ceva din mine tot moare…

De sus privelistea straluceste,
Imaginea este un sentiment
O lumina acum imi zambeste,
Mii de lumini ma fac dependent,

Sub mine totul se desfasoara,
Si vad: Parisul, Viena, Istambul,
Totul se intinde pe-o sfoara,
Sunt ca un om somnambul…

Pamantul este in intuneric,
Mii de orase stralucesc,
Totul este atat de sferic,
De undeva ceva eu zaresc…

Privesc cu multa atentie,
Si observ aurora polara din cer,
Sunt prins de-o pretentie…
Totul devine un vis efemer…

Si atunci totul se prabuseste,
Noaptea incet dispare,
Sufletul meu nu mai gandeste,
Lumina zilei incet reapare…

Pe cer aurora a disparut,
Din nou sunt pe Pamant,
Iar eu sunt un om pierdut
Intr-un spatiu atat de stramt…

Anunțuri

Soarele se misca pe cer,
Un nor imi zambeste efemer,
Ma intorc cu privirea in zare,
Si ma loveste o raza de culoare…

Trenul prinde viteza acum,
Merge pe acelasi drum,
Pe o linie de fier in soare,
Care s-a topit si moare…

Strabat tara in continuare,
Nu-mi gasesc locul in soare,
Trenul strabate campia mare,
Lanuri ma cuprind in zare…

Viteza trenului tot creste,
Dar eu sunt prins intr-un cleste,
Nu pot sa scap din trecut,
Nu pot sa fug, totul s-a petrecut…

Trenul goneste in continuare,
Ceva adanc in suflet ma doare,
Si in fata mea cerul s-a zidit,
Soarele aproape ca s-a sfarsit…

Sunt trist si melancolic acum,
Continui sa merg pe acest drum…
Privesc prin geamul de culoare,
Privesc acum adanc in departare…

Primesc un mesaj pe telefon,
Este doar un alt mesaj afon,
Iarasi ea are chef de scandal,
Nu ma suport… e tot acelasi bal…

Scap telefonul de podeaua dura,
In suflet imi rasuna adanc o ura…
Prind telefonul in disperare,
Trenul se zgaltaie in continuare,

Scriu si eu un mesaj bizar,
Vreau sa dau foc acestui trecut amar,
Soarele se apropie de apus,
Tot in sufletul meu s-a scurs,

Totul a disparut de la bucurie,
Totul a ajuns la o lunga agonie…
Trenul strabate in continuare,
Aceiasi linie de fier mare…

Cerul a devenit acum rosiatic,
Se aude un sunet simpatic,
Soarele rosu incet dispare,
Totul se pierde in zare…

Primesc un nou mesaj acum,
Dar eu il ignor este doar praf si fum,
Incep sa apara un orizont inchis,
Mii de sentimente s-au zis,

Soarele rosu moare acum,
Cerul e brazdat de nori si fum…
Mii de picaturi lovesc acest geam,
Este tot ce mai am din acest neam…

Incepe sa vina o furtuna,
Soarele nu mai are ce sa spuna…
Din nou sunt trist si ascult,
O melodie lipsita de cult…

Trenul ruleaza in continuare,
Dar imaginea de acum doare,
Soarele nu a disparut definitiv,
El se straduie in relativ,

Si atunci am privit pe cer,
Era tot ce mai puteam eu sa sper,
Dar cerul era acum violet,
Totul disparea din al meu suflet…

Mii de picaturi brazdau culoarea,
Mii de urme sfidau adanc zarea…
Intunericul incet ma cuprinde,
Dar un gol de mine se prinde…

Si atunci o singura intrebare apare,
Cine a mai vazut aceasta culoare?
Ce este cu acest aparte violet?
Nu stiu, este doar ceva incomplet…