Septembrie 2009


„Cine esti tu F? Crezi ca totul in filozofia ta se reduce la tine? Nu este posibil. Stiu ca ai relatii. Stiu ca unii te apreciaza. Imi imaginez ce sume invarti. Sau ce sume crezi ca invarti. Nimic insa nu te defineste. Te crezi un artist F? Eu unul nu cred ca esti. Nu te identifici decat cu natura umana clasica. Ce conteaza pentru tine? Banii si tot ce decurge de aici.
Ah, imi creezi dezgust. Esti scabos. Ce crezi tu ca poti sa realizezi? Crezi ca banii aduc fericirea? Esti cumva tipul omului modern si monden? Este trist ceea ce faci tu. Nu ma mai intereseaza. Si nici nu imi place. Nu ai morala. Nu ai un univers propriu. Poate ai un fel de univers… dar acolo se afla doar materie. Materia se distruge. O sa iei cu tine banii in mormant? Nu ai decat. Nu ma priveste. Totusi sper ca moartea te va elibera. Te va ilumina. Nu va fi oare prea tarziu?
Spune-mi F ce vrei tu sa fii? De ce doar banii te indentifica? De ce asa te comporti?
Natura umana este in decadere. Principiile nu mai exista. Iluzia este un model. Eu ma intreb unde o sa ajungem… de fapt stiu un lucru clar… am plecat de nicaieri… ca sa ajungem nicaieri… este ca si Luna care se invarte in jurul planetei noaste… a plecat dintr-un loc si va ajunge din nou acolo. Oare ea nu a obosit?
Eu cu certitudine am obosit.”

Acum stau si privesc,
Un pahar in care ma oglindesc
Si ma intreb cu ardoare,
Cine sunt eu oare?

Am intrebat pe toata lumea,
Mi-am cautat profunzimea,
Am intrebat prietenii, dusmanii,
M-am intrebat si pe mine – bazaconii –

Dar totul a fost in zadar,
Parca eram lipsit de har,
Am incercat sa ma regasesc,
Am vrut sa stiu ce gandesc…

Acum din nou stau si privesc,
Un pahar in care ma oglindesc
Si ma intreb cu ardoare,
Cine sunt eu oare?

Caut un singur raspuns,
Caut ceva clar de mine strapuns
Caut sa stiu cine sunt,
Cu lux de amanunt…

Am cautat raspunsul in lume,
Am strabatut mii de cutume,
Am intrebat subconstientul,
Am intrebat chiar si vantul…

Si totusi raspunsul imi lipseste,
Si ceva parca ma paraseste…
Si atunci am intrebat,
Sufletul meu complicat…

Sufletul insa nu vorbeste,
Iar impertinenta se pedepseste…
Asa am ajuns sa intreb cu ardoare,
Sentiment cine sunt eu oare?

Nici un raspuns nu a venit,
Si am inteles ca sunt pedepsit
Si atunci am mai incercat,
Ultimul bastion apasat…

Si am intebat pe Dumnezeu,
Asteptand un serios expozeu
Si atunci cerul s-a intunecat,
Si am primit un raspuns neasteptat…

„Tu nu trebuie sa stii cine esti,
Esti ceea ce nu gandesti…”
Si mii de picaturi reci m-au lovit,
Si catre intuneric am privit…

Si totusi eu nu aveam un raspuns,
Imi lipsea cu certitudine ceva patruns.
Si intr-o zi luminata am primit,
Raspunsul foarte mult dorit…

Era doar un plic mic auriu,
Era un raspuns foarte tarziu,
Si un singur citat era prezentat,
„Tu esti un nimic imaginat…”

Am pasit incet pe drum,

M-am pierdut deja in fum…

Totul era o ceata deasa,

Dar nu imi mai pasa…

Am inceput sa alerg acum,

Si inapoi foarte des priveam,

La trecutul care-i scrum

Si de vant rece muream…

As vrea sa dau timpul inapoi,

Sa schimb trecutul dinapoi…

As vrea sa ma intorc in trecut,

Sa refac tot ce s-a petrecut…

Dar, eu pasesc pe o cale…

Si este drumul vietii mele,

Pierdut intr-un nor de petale

Plin de atatea probleme

Este o sosea asfaltata,

Cu mii de suflete pavata

Si nu mai pot face nimic,

Sunt un om foarte mic…

Nu mai pot alerga pe drum,

Totul s-a pierdut acum…

Si cerul deja s-a inorat,

Si o picatura m-a si udat…

Am privit catre negrul cer

Mii de picaturi m-au lovit,

Dar eu tot mai pot sa sper,

In sentimentele ce le-am trait…

Atunci am privit in trecutul mut

Si tot ce a fost s-a petrecut…

Soarta nu mi-o mai pot intoarce,

Sufletul nu-l mai pot stoarce…

Si apa din nou m-a lovit,

Si am privit spre cer dezamagit

Si am asteptat un raspuns stralucit,

Si atunci moartea mi-a si zambit…

Stropi reci se coboara pe mine,

Mii de picaturi se pierd in sine,

Si un fata mea drumul s-a terminat

Un pod de apa a fost sfasiat…