Acum stau si privesc,
Un pahar in care ma oglindesc
Si ma intreb cu ardoare,
Cine sunt eu oare?

Am intrebat pe toata lumea,
Mi-am cautat profunzimea,
Am intrebat prietenii, dusmanii,
M-am intrebat si pe mine – bazaconii –

Dar totul a fost in zadar,
Parca eram lipsit de har,
Am incercat sa ma regasesc,
Am vrut sa stiu ce gandesc…

Acum din nou stau si privesc,
Un pahar in care ma oglindesc
Si ma intreb cu ardoare,
Cine sunt eu oare?

Caut un singur raspuns,
Caut ceva clar de mine strapuns
Caut sa stiu cine sunt,
Cu lux de amanunt…

Am cautat raspunsul in lume,
Am strabatut mii de cutume,
Am intrebat subconstientul,
Am intrebat chiar si vantul…

Si totusi raspunsul imi lipseste,
Si ceva parca ma paraseste…
Si atunci am intrebat,
Sufletul meu complicat…

Sufletul insa nu vorbeste,
Iar impertinenta se pedepseste…
Asa am ajuns sa intreb cu ardoare,
Sentiment cine sunt eu oare?

Nici un raspuns nu a venit,
Si am inteles ca sunt pedepsit
Si atunci am mai incercat,
Ultimul bastion apasat…

Si am intebat pe Dumnezeu,
Asteptand un serios expozeu
Si atunci cerul s-a intunecat,
Si am primit un raspuns neasteptat…

„Tu nu trebuie sa stii cine esti,
Esti ceea ce nu gandesti…”
Si mii de picaturi reci m-au lovit,
Si catre intuneric am privit…

Si totusi eu nu aveam un raspuns,
Imi lipsea cu certitudine ceva patruns.
Si intr-o zi luminata am primit,
Raspunsul foarte mult dorit…

Era doar un plic mic auriu,
Era un raspuns foarte tarziu,
Si un singur citat era prezentat,
„Tu esti un nimic imaginat…”

Anunțuri