Adun bucatele din trecut. Adun imagini. Adun tot ce pot. Incerc sa imi reamintesc diverse lucruri. Stiu ca nu are nici un rost. Poate o fac doar ca ma plictisesc. Ma gandeam la colectivul ce l-am avut in scoala generala. Am trait 4 ani alaturi de anumiti colegi. Din toti cred ca mai vorbesc cu vre-o 2 – 3 si asta ocazional. A fost o istorie care a disparut. Din acel colectiv nu a mai ramas absolut nimic. Doar praf si fum. Nu stiu… poate ar trebui sa imi para rau. Ma gandeam ca sunt momente in care ai cativa prieteni foarte buni. Apoi treptat, incet, incet le dai drumul. Nici nu incerci sa ii tii. Nu… nu are rost. Ei se departeaza de tine si tu de ei. Si in trecut linistea se asterne. Uneori ma gandesc si la erorile pe care le-am comis in trecut. Stiu ca nu mai am cu ce sa le schimb.
Ma uit acum, la colectivul de liceu. Imi dau seama, tot asa ca in afara de cateva persoane… totul se va prabusi. Asta nu va fi doar pentru mine… ci pentru toti. La mine in clasa exista viziuni diferite. Grupuri si idei diferite. Aceasta istorie se va prabusi incet… incet. Un grup de oameni se destrama si desigur se va forma un altul si tot asa.
Am gasit o poezie mai veche. Cred ca se potriveste cu ceea ce eu scriu aici. Este scrisa acum aproape un an.

Mormant

Merg in nestire pe strada,
Ma uit la lumea in garda,
Parcurg incet un bulevard…
Trec pe langa un gard,

Continui sa merg inainte,
Ma uit si vad atatea zambete,
Dar eu nu pot sa zambesc,
Fiindca nu mai pot sa traiesc…

Intru in Belu cimitir,
Si ma simt ca un suvenir,
Ma plimb incet printre morminte,
Ma plimb in ale mele vesminte…

Inaintez printre pietre sfinte,
Simt ca universul meu ma minte…
Pasesc incet printre morminte,
Toate sunt numai zacaminte…

Ceva imi atrage atentia, in fundal
Un simplu sunet genial,
Totul e pe o muzica linistita,
O muzica putin mai diferita…

In fata mea un mormant apare,
Numele meu straluceste-n soare,
Muzica incet s-a oprit…
Si-un perete de lumina s-a zidit…

Anunțuri