Septembrie 2010


Cristale de mercur lichid,
Genereaza un gol hibrid
Spatiu, timp, infinit
Totul e atat de indefinit

Zmulg suflete de iubire,
Distrug secunde de traire
Si pun intrebari bizare,
Ca sa pun pe rana sare…

Raul ma dezamageste in sine
Binele e doar putin bine,
Si totusi nu ma regasesc,
Nu stiu unde gresesc…

Imi pare rau pentru trecut,
Dar ceea ce e fost e deja mut
Sunt vinovat in tacere
Sunt un om care moarte cere…

Apus, rasarit si iar apus
Punct, cuvant, suflet spus…
Astept un nou sfarsit,
Fiindca ultimul a fost indefinit!

Anunțuri

M-am tot gandit eu asa si am realizat ca poate ar fi bine sa revin. Nu ar fi ceva senzational si exceptional. O recunosc, sunt un scriitor modest cu dorinte multe. Ei bine, din pacate pentru mine si pentru voi, eu nu pot sa ma abtin, asadar o luam de la capat. O umbra de indoiala exista in orice decizie, dar trebuie de multe ori sa luam o decizie clara si care sa zapaceasca in cele din urma totul. Scriu, scriu si iar scriu, dar asta nu inseamna nimic, imi place sa cred ca exprim ceva si ca din tot ceea ce scriu cineva intelege cate ceva. Am realizat ca mult mai important decat autorul este cititorul, fiindca autorul nu exista fara un cititor, la fel cum un tren nu exista fara sine. Pot sa mai spun, ca drumul este foarte lung, poate prea lung si suntem ceea ce alegem sa fim, cu tot cu consecinte. Astept comentarii, chiar daca pana acum nu am scris decat un mic paragraf dintr-o lume imaginara aruncata in haos.
Literatura este ca o fantana arteziana, prea neclara ca sa faca sens si prea uda ca sa poata fi structurata. Restul e aberatie.