Decembrie 2010


Soarele auriu puternic straluceste
Dunele lucioase sunt treptat luminate,
Peste pamant culoarea inimii se naste
Imaginile cu pensula sunt pictate…

Nisipul auriu este de un vant rascolit
Palatele de siliciu sunt fin miscate,
Aerul din jur devine un val infinit
Milioane de particule sunt rasfirate…

Incet , incet pe bolta albastra apare,
Cate un nor alb ca o eterna cetate
Acopera lumina stelei care moare,
Soarele nu mai este o identitate…

Usor, usor, usor umbra gri se asterne
Pamantul cu viteza lumii se roteste
Norii de cristal se aseaza alene
Vantul infinit din suflet se opreste

Sunetele cuprind imensa defilare,
Lumina in intuneric incet dispare
Simt cum se scurge din cer albastra mare,
Apa invaluie cristalul alb de sare…

Rasar nesfarsite verzi campuri de flori,
Toata apa se revarsa in albastre rauri,
Pe camp se construiesc galbene lanuri si mori
Se inalta bogate gradini si largi parcuri

Lumina din cerul indepartat apare,
Coroana florii se deschide nesfarsit,
Furtuna de plumb din prezent aici dispare,
Imaginea apare din viitorul indefinit

Printre dealuri apar doua mici persoane,
Vorbesc, traiesc si impreuna zambesc
Pasesc printr-un imperiu de coloane,
Flori moarte pe piatra se pravalesc…

Cerul negru de stele al noptii rasare
Natura in intuneric parca dispare
Mainile celor doi se unesc intr-o visare
Bolta infinita ii inghite cu ardoare…

Baiatul a rupt un rosu trandafir,
Fete-i de cristal incet il daruieste,
Petala cu petala si fir cu fir…
Trecutul rosu este o parte din poveste

Trandafirul rosu incet dispare,
De cei doi dragostea lumii se lipeste,
Planta pe ultimul ei drum rece moare,
Universul iubirii acum zambeste…

Pas cu pas trecutul s-a si implinit
Iubirea din apus a si rasarit…
Pentru trandafir durerea a trecut,
Pentru ei lumea abia a inceput…

Sarbatori fericite! Fie ca acest moment sa va aduca tuturor numai bucurie si fericire si desigur multa sanatate. Sa se indeplineasca toate dorintele pe care le aveti si sa fiti impliniti.
Niciodata nu am stiu exact ce e cel mai bine sa urezi oamenilor in sarbatoare, dar cred ca fericirea e cea mai importanta, daca esti optimist si vesel restul lucrurilor o sa vina de la sine. Trebuie doar sa traiesti clipa fiindca e putin probabil ca ea sa se mai repete. Zambeste pentru ca esti unic!

Chiar abia astept sa ma intorc acasa. Sunt lucruri care mi-au lipsit, dar sunt si lucruri pe care le-am avut si care m-au implinit. Cred ca am invatat foarte multe lucruri stand aici. Daca ar trebui sa aleg sa ma nasc si as putea alege locul, tot in Europa as vrea sa fiu. Am invatat ca europeanul are o cultura deschisa libera sa alerge pe toate drumurile… trebuie sa vezi cat mai multe lucruri si sa vezi daca iti plac sau nu. Interesant sau nu, dar multe culturi nu au aceasta libertate si aceasta deschidere. Oamenii care sunt dispusi sa experimenteze sunt foarte putini. M-am intrebat de multe ori daca europeanul are cumva si el „covorasele” lui de rugaciune, dar nu am gasit nimic. Stiu ca europeanul nu a sarit nici o etapa. La ce ma refer? Pentru noi a existat inchizitia si restrictia bisercii, au existat sute de razboaie (care nu au rezolvat nimic) si a existat si perioada de iluminare, numita renasterea urmata de iluminism. Sunt perioade pe care de exemplu lumea orientului nu le-a experimentat niciodata, ci mai precis le-au sarit cu totul la lumea moderna. Ei bine acest salt peste etape nu face decat sa creeze o pierdere. Eu pot sa ma uit la cer si sa vad stele sau o mare albastra sau un infinit al inspiratiei, in vreme ce altii se uita la cer si vad ceva albastru. Inspiratia vine din experienta. Sentimentul vine din ceea ce traiesti, iar bucuria vine din toate lucrurile (oricat de mici) care te fac fericit. Eu acum zambesc pentru ca stiu ca traiesc intr-o lume unica. Soarele rasare si apune intr-un mod unic pentru mine si intr-un mod diferit pentru fiecare din noi.

Simt de multe ori nevoia unei pauze. Totul se bazeaza pe incredere, dar daca nu imi acorzi incredere de ce ai pretentii de la mine? Cum vrei sa iti dovedesc eu ceva, daca tu nu imi acorzi sansa? Si cand vine vorba de o decizie personala, in care esti direct implicat, de ce nu iti asumi responsabilitatea? De ce? Pentru lucrurile bune esti responsabil, iar pentru cele proaste eu sunt cel responsabil. Este corect? Nu cer sa fie descoperita dreptatea, vreau doar sa existe un echilibru intre “cerere” si “oferta”. Din firea mea am fost o persoana influentabila si sunt o persoana care intreaba inainte sa ia o decizie pentru ca asa sunt, dar daca m-ai influentat gresit de ce nu iti asumi responsabilitatea pentru influenta pe care ai avut-o? Da in cele din urma eu sunt cel direct responsabil pentru ca eu am luat decizia. Si in realitate ar trebui sa ma apreciezi si cu bune si cu rele? Ma apreciezi ca o persoana pentru intreaga mea fiinta, nu pentru jumatate din mine. Stiu ca o problema in a defini aprecierea este comunicarea. Tocmai asta e problema, ca simt ca intre noi nu mai exista nici un fel de comunicare. Si asta e concluzia, doar atat. Cere-mi si pot sa iti dau, nu imi cere si nu pot sa iti dau, dar nu incerca sa nu imi ceri si sa vrei sa iti dau, caci pentru mine este imposibil.