Simt de multe ori nevoia unei pauze. Totul se bazeaza pe incredere, dar daca nu imi acorzi incredere de ce ai pretentii de la mine? Cum vrei sa iti dovedesc eu ceva, daca tu nu imi acorzi sansa? Si cand vine vorba de o decizie personala, in care esti direct implicat, de ce nu iti asumi responsabilitatea? De ce? Pentru lucrurile bune esti responsabil, iar pentru cele proaste eu sunt cel responsabil. Este corect? Nu cer sa fie descoperita dreptatea, vreau doar sa existe un echilibru intre “cerere” si “oferta”. Din firea mea am fost o persoana influentabila si sunt o persoana care intreaba inainte sa ia o decizie pentru ca asa sunt, dar daca m-ai influentat gresit de ce nu iti asumi responsabilitatea pentru influenta pe care ai avut-o? Da in cele din urma eu sunt cel direct responsabil pentru ca eu am luat decizia. Si in realitate ar trebui sa ma apreciezi si cu bune si cu rele? Ma apreciezi ca o persoana pentru intreaga mea fiinta, nu pentru jumatate din mine. Stiu ca o problema in a defini aprecierea este comunicarea. Tocmai asta e problema, ca simt ca intre noi nu mai exista nici un fel de comunicare. Si asta e concluzia, doar atat. Cere-mi si pot sa iti dau, nu imi cere si nu pot sa iti dau, dar nu incerca sa nu imi ceri si sa vrei sa iti dau, caci pentru mine este imposibil.

Anunțuri