Poetry


Ultima creatie in materie de poezie. 😀 Putin cam conservatoare si cu o tenta de agricultura:)) (traditionalism). In mod normal asta nu e stilul meu… dar din lipsa de inspiratie… Proza nu am mai scris, pentru ca nu am in acest moment nici un fel de idee pentru proza, dar chiar nimic interesant.

Picatura cu picatura,
Culoarea ta se transforma…
Chipul tau prinde ura,
Si incet, incet se diforma…

Ma privesti fara sa spui,
Ca vrei sa ma mai iubesti
Te retragi si nu te impui,
Parca incerci sa te feresti…

Pasesti pe piatra rece,
Si asculti pasul cum trece
Esti putin dezonorata,
Ca ma asculti inca o data…

Susoteli infinite in fundal,
Imi desfasori un zambet,
Un ras aproape criminal
Si imi spui ca sunt imperfect…

Te ascult si inca tac
Am impresia ca te-ai pierdut,
Te intorc si te desfac
Ca pe un tractor vandut

Piesa cu piesa te despart,
Nit cu nit te pierd,
In cutii vechi te impart,
Trecutul tau il dezmierd…

Campul odinioara fertil,
Sta acum napadit de paraziti,
Iar eu cad singur si inutil
In moartea unor nemultumiti…

Anunțuri

Am decis sa pun ultima creatie. Nu stiu de ce, dar simt ca exista o sansa sa starneasca controversa. Ultima mea poezie se termina in aer, asa cum a si inceput. Astept opinii. 😀

Un punct, o linie, putin imaterial
Ratiunea influenta imperial,
Existenta aproape definitorie
Viata, o dezlanturire deluzorie…

Arie, volum, spatiu, perspectiva
Lumea insasi e infinit captiva…
Te-am intrebat de ce te pierzi?
Si iar te-ntreb tu chiar mai crezi?

„Viata, vis, suflet si pasiune
Genereaza o lunga uniune
In sperata ce urmeaza sa vina
Iluzia ta trebuie sa se abtina…”

Cuvinte reci topite de acid,
Spusele tale dispar in vid…
Sfarsitul cald se desfasoara
Iar steaua din cer coboara…

Soarele auriu puternic straluceste
Dunele lucioase sunt treptat luminate,
Peste pamant culoarea inimii se naste
Imaginile cu pensula sunt pictate…

Nisipul auriu este de un vant rascolit
Palatele de siliciu sunt fin miscate,
Aerul din jur devine un val infinit
Milioane de particule sunt rasfirate…

Incet , incet pe bolta albastra apare,
Cate un nor alb ca o eterna cetate
Acopera lumina stelei care moare,
Soarele nu mai este o identitate…

Usor, usor, usor umbra gri se asterne
Pamantul cu viteza lumii se roteste
Norii de cristal se aseaza alene
Vantul infinit din suflet se opreste

Sunetele cuprind imensa defilare,
Lumina in intuneric incet dispare
Simt cum se scurge din cer albastra mare,
Apa invaluie cristalul alb de sare…

Rasar nesfarsite verzi campuri de flori,
Toata apa se revarsa in albastre rauri,
Pe camp se construiesc galbene lanuri si mori
Se inalta bogate gradini si largi parcuri

Lumina din cerul indepartat apare,
Coroana florii se deschide nesfarsit,
Furtuna de plumb din prezent aici dispare,
Imaginea apare din viitorul indefinit

Printre dealuri apar doua mici persoane,
Vorbesc, traiesc si impreuna zambesc
Pasesc printr-un imperiu de coloane,
Flori moarte pe piatra se pravalesc…

Cerul negru de stele al noptii rasare
Natura in intuneric parca dispare
Mainile celor doi se unesc intr-o visare
Bolta infinita ii inghite cu ardoare…

Baiatul a rupt un rosu trandafir,
Fete-i de cristal incet il daruieste,
Petala cu petala si fir cu fir…
Trecutul rosu este o parte din poveste

Trandafirul rosu incet dispare,
De cei doi dragostea lumii se lipeste,
Planta pe ultimul ei drum rece moare,
Universul iubirii acum zambeste…

Pas cu pas trecutul s-a si implinit
Iubirea din apus a si rasarit…
Pentru trandafir durerea a trecut,
Pentru ei lumea abia a inceput…

Sentimentul de confuzie pe care neasteptatul il creeaza e unic. Nu stiu cum este pentru altii, dar pentru mine a fost clar ca imaginatia mea nu a reusit sa cuprinda realitatea care a urmat, iar atunci cand realitatea m-a lovit, constientul nu a fost in stare sa accepte. Este foarte dificil sa fii sub presiune si sa nu stii ceea ce ai de facut, pentru simplu motiv ca nu erai pregatit pentru asa ceva. Da stiu suna foarte banal sa spui, nu stiam ce urmeaza si ar fi trebuit sa ma pregatesc… dar cand nu stii ce urmeaza pentru ce sa te pregatesti? Ei bine eu nu m-am pregatit si daca ma pregateam ar fi fost acelasi dezastru. Ajungi in anumite momente in viata sa te trezesti cu un fapt implinit pus pe masa care mai trebuie putin aranjat eventual. Asa am patit eu, eram intr-un laborator in care am stat 3 ore sa ma gandesc ce sa fac si nu am fost multumit. Solutia pe care am gasit-o a fost ridicola chiar si pentru mine si am inteles ca era un compromis. Altii au spus, da a fost foarte usor, noua ne-a iesit tot. Sincer nu cred, poti sa fii si un geniu, dar sa rezolvi o problema care in realitate nu are o rezolvare e stupid. Daca problema nu are o solutie clara, atunci de ce sa te mai lauzi ca ai rezolvat-o? Natura umana este uneori prea complicata chiar si pentru imaginatia mea. Viata este in realitate un compromis, cedezi ceva pentru altceva si iei decizii complicate. Cu totii luam decizii, unele bune, altele rele, dar destinul ramane acelasi. Cand realizezi ca mai ai cateva secunde si un tren te va lovi, incerci sa te feresti, dar daca nu vezi trenul nu ai de ce sa te feresti si te loveste in plin. Asa este si viata, un tren scapat de sub control.

Alege cel mai bun poet:
(polls)

Cel mai bun sa castige!

Parcul imens se desfasoara,

In jurul unui lac se infasoara,

Copacii ma privesc acum,

In vreme ce eu alerg pe drum…

Un drum pavat cu piatra,

Intr-o imagine consacrata,

O frunza defileaza in soare,

Trecutul meu incet moare…

Copacul toamnei se prabuseste,

Un vant rece dinspre lac navaleste,

Am aici o amintire definita,

Vad o lumina care este infinita…

La orizont soarele este la apus,

O frunza in calea mea s-a pus,

O ocolesc pasind pe drum,

Ma indepartez de trecut acum…

O frunza rosiatica ma priveste,

Apusul trist si el imi zambeste,

Soarele in lac se scufunda lent,

Vantul bate cu tarie independent…

Soarele acopera orizontul acum,

Trecutul in umbra se face scrum,

Drumul meu s-a cam terminat,

Dar nu-I nimic, viitorul nu s-a desfasurat…

Soarele a si disparut la orizont,

Lacul este acum un imens front…

Batalia cu intunericul abia a inceput,

Lumina ce va fi sa vie nu s-a conceput…

Deschid o usa si privesc,

Incep sa alerg si zambesc

Ma uit in departare

Privesc in departata zare

 

Mii de unde se pravalesc,

Sunete fundamentale se lovesc

Alerg in nestire in departata vale,

Stancile se prabusesc agale…

 

Peretii incet ma omoara,

Stanca peste cap imi zboara,

Bolovanii se rostogolesc,

Dar eu refuz, si inca zambesc…

 

Zgomotul de clopot bate,

O lumina alba se zbate,

Sunt lipsit de cuvinte

Stiu ca trecutul minte…