Thoughts


Un post legat destul de mult de inginerie, dar interesant. 😀 Apa fierbe la 374.15 grade celsius la o presiune de 221 bar(punct critic). Dupa acest punct, apa nu mai poate condensa orice ai face, altfel spus, daca ai 400 de grade celsius nu mai poti condensa apa orice ai face cu presiunea. Dupa cum se stie apa fierbe la 100 de grade celsius la 1.01 bar ( o atmosfera). La 0.1 bar apa o sa fiarba la 45.8 grade celsius. La temperatura de 0.01 grade celsius exista punctul triplu al apei, punct in care toate starile de agregare ale apei coexista (exceptand plasma), asadar la 0.01 grade celsius exista si vapori de apa si lichid si gheata. La ce temperatura o sa fiarba apa in vid?

Iarna prin peretii casei se pierde aceiasi energie pe care ar utiliza-o 20 de becuri, daca peretele e neizolat, iar daca e izolat se pierde energia a 5 becuri aproximativ. Un calorifer genereaza energia echivalenta a cate becuri?

In ultimi ani s-a ajuns foarte aproape de zero absolut (-273.15 grade Celsius) chiar pana la milionimi de grad, dar nu s-a putut atinge. De ce?

Raspunsurile data viitoare:D

Anunțuri

Simt de multe ori nevoia unei pauze. Totul se bazeaza pe incredere, dar daca nu imi acorzi incredere de ce ai pretentii de la mine? Cum vrei sa iti dovedesc eu ceva, daca tu nu imi acorzi sansa? Si cand vine vorba de o decizie personala, in care esti direct implicat, de ce nu iti asumi responsabilitatea? De ce? Pentru lucrurile bune esti responsabil, iar pentru cele proaste eu sunt cel responsabil. Este corect? Nu cer sa fie descoperita dreptatea, vreau doar sa existe un echilibru intre “cerere” si “oferta”. Din firea mea am fost o persoana influentabila si sunt o persoana care intreaba inainte sa ia o decizie pentru ca asa sunt, dar daca m-ai influentat gresit de ce nu iti asumi responsabilitatea pentru influenta pe care ai avut-o? Da in cele din urma eu sunt cel direct responsabil pentru ca eu am luat decizia. Si in realitate ar trebui sa ma apreciezi si cu bune si cu rele? Ma apreciezi ca o persoana pentru intreaga mea fiinta, nu pentru jumatate din mine. Stiu ca o problema in a defini aprecierea este comunicarea. Tocmai asta e problema, ca simt ca intre noi nu mai exista nici un fel de comunicare. Si asta e concluzia, doar atat. Cere-mi si pot sa iti dau, nu imi cere si nu pot sa iti dau, dar nu incerca sa nu imi ceri si sa vrei sa iti dau, caci pentru mine este imposibil.

Ai simtit vreodata nevoia sa ramai in pat toata ziua? Sa nu fie necesar sa te ridici din lumea in care esti. Si atunci auzi ca suna ceasul pentru a treia oara si iti vine sa il arunci pe geam. Simti racoarea din incapere ca te loveste pe fata, dar simti si caldura de sub plapuma. Atunci te uiti pe geam si vezi cum picaturi reci se lovesc de sticla. Asculti sunetul acesta infricosator de rece si stii ca nu vrei sa te ridici din pat. Si totusi te ridici, si te duci direct la baie. Nimic nu este mai zguduitor decat putina apa rece pe fata. Si din acest punct poti sa spui ca ti-ai inceput ziua.

Sentimentul de confuzie pe care neasteptatul il creeaza e unic. Nu stiu cum este pentru altii, dar pentru mine a fost clar ca imaginatia mea nu a reusit sa cuprinda realitatea care a urmat, iar atunci cand realitatea m-a lovit, constientul nu a fost in stare sa accepte. Este foarte dificil sa fii sub presiune si sa nu stii ceea ce ai de facut, pentru simplu motiv ca nu erai pregatit pentru asa ceva. Da stiu suna foarte banal sa spui, nu stiam ce urmeaza si ar fi trebuit sa ma pregatesc… dar cand nu stii ce urmeaza pentru ce sa te pregatesti? Ei bine eu nu m-am pregatit si daca ma pregateam ar fi fost acelasi dezastru. Ajungi in anumite momente in viata sa te trezesti cu un fapt implinit pus pe masa care mai trebuie putin aranjat eventual. Asa am patit eu, eram intr-un laborator in care am stat 3 ore sa ma gandesc ce sa fac si nu am fost multumit. Solutia pe care am gasit-o a fost ridicola chiar si pentru mine si am inteles ca era un compromis. Altii au spus, da a fost foarte usor, noua ne-a iesit tot. Sincer nu cred, poti sa fii si un geniu, dar sa rezolvi o problema care in realitate nu are o rezolvare e stupid. Daca problema nu are o solutie clara, atunci de ce sa te mai lauzi ca ai rezolvat-o? Natura umana este uneori prea complicata chiar si pentru imaginatia mea. Viata este in realitate un compromis, cedezi ceva pentru altceva si iei decizii complicate. Cu totii luam decizii, unele bune, altele rele, dar destinul ramane acelasi. Cand realizezi ca mai ai cateva secunde si un tren te va lovi, incerci sa te feresti, dar daca nu vezi trenul nu ai de ce sa te feresti si te loveste in plin. Asa este si viata, un tren scapat de sub control.

Cerul noptii infinite straluceste in imaginatia mea. Desfac fir dupa fir al acestei lumi. Sentimente si complicatii se desfac si inteleg ca sunt singur intre oameni. Sunt milioane de oameni care ma inconjoara, dar sunt singur. Unde este imaginatia nestavilita a dorintei? Unde este infinitul si unde sunt toate posibilitatile?
Ce fac eu aici? Ce vreau sa fac? Nici nu stiu ce vreau sa fac, dar stiu ca am luat o decizie infinit de dificila. Sunt multumit de decizia luata, dar lumea din jur ma face sa inteleg mai multe, ma face sa imi dau seama ca sunt unic, provin dintr-o cultura unica si provin din spatial european. Si cam atat. Universitatea este un moment unic, o experienta unica in viata, care te ridica sit e darama in acelasi timp. Pe plan profesional este o adevarata comoara, pe plan personal insa lucrurile se complica. Ma lovesc zilnic de culturi diferite si asta nu ma deranjeaza deloc, nu sunt rasist, insa mentalitatea inchisa ma deranjeaza. Nu poti sa ceri fara sa oferi ceva in schimb, natura umana cere un echilibru si poate ca asta cere si societatea. Desigur, daca nu ai imaginatie nu ai ce sa ceri, privesc in jurul meu si cred ca din 80 de oameni pot sa numar 5 – 6 cu imaginative, restul sunt doar “un sistem”. Si cred ca aici este ceva legat de cultura, religia unui european ii da libertate, in vreme ce alte religii te constrang intr-un mod exagerat. Adevarul este ca poate nici religia europeana nu iti da chiar atat de multa libertate, dar omul isi permite libertatea. Europa a trecut prin perioada iluminismului si s-a trezit la realitate, anumite parti din univers sunt inca in nebuloasa unor reguli meschine. Eu nu spun sa nu te rogi, dar ma intreb, daca te rogi si apoi faci tampenii unde mai este rolul rugaciunii? A da jicnim aproapele ( nu stiu daca exista aceasta sintagma in religia orientului, nu vreau sa jicnesc pe nimeni) si apoi ne scoatem covorasul si ne rugam la pacea eterna. Ei bine, imi rezerv dreptul sa nu cred ca asta e calea cea buna.
Cu trecerea timpului incep sa apreciez tot mai mult cultura din care fac parte. Poate ca mentalitatea romaneasca este un dezastru, deschiderea pe care o avem ne lasa sa gandim liber fara sa fie nevoie sa ne impunem niste restrictii putin bizare. Stiu ca ceea ce spun eu pare cel putin revoltator, dar lumea din jurul nostrum este in sinea ei revoltatoare… imi amintesc ce a zis o colega: “aaa pai azi stau cu tine pentru ca e mai bine sa stai cu cineva care vorbeste araba” unei alte colege. Pare ceva normal, dar poate ca prin ceea ce a facut a si gresit daca privim contextul mai larg in care a refuzat sa stea langa un alt coleg. Cateva zile mai tarziu colega in cauza a apelat la ajutorul acelui coleg, care din bunavointa a ajutat-o. Acel coleg eram eu!
Nu regret nimic, desi suna complet gresit… in realitate regret foarte multe lucruri, dar in ceea ce priveste acest subiect nu regret nimic. Nu am gresit, ci am procedat corect. Atat ca la urmatoarea intalnire o sa ignor aceasta colega pierduta intr-o alta lume. Eu nu ma las folosit, desi poate ca uneori dau aceasta impresie, sunt o persoana care nu isi calca peste demnitate. Sau cel putin incearca sa nu isi calce peste demnitate.
Ieri am avut onoarea sa alerg in ploaie. Nu este nimic mai profund si mai romantic decat un dus rece intr-un parc pustiu. Acum realizez cat de profund a putut sa fie acest moment de reflectare sub ploaia marunta englezeasca, as spune ca aici si ploaia este zgarcita, ca o mare majoritate din populatia acestei insule. Da stiu generalizarile sunt periculoase asa ca ma vad obligat sa rectific, ca o parte din populatia acestei insule. Sa revin, la picaturile care m-au facut sa ma gandesc la trecut, la tot ceea ce pastrez in mine si tot ceea ce voi avea. Nu stiu de ce, dar am simtit in acel moment ud, ca ceea ce urmeaza este imens. Si sunt convins ca viitorul este imens, dar vreau sa simt occidental mai mult. Vreau sa traiesc intr-o lume deschisa asa cum este lumea occidentului. Si desigur o sa va intrebati, dar ce nu esti in occident? Ei bine sunt in vestul Europei, in batranul continent, dar am cunoscut prea multi “orientali” si cred ca ar fi momentul sa cunosc si mai multi europeni.
Imi strang covorasul cu greselile sale gramaticale (daca sunt) fiindca am scris textul repede si la ora tarzie. Cred ca a fost o destindere o expansiune a mea, din dorinta de libertate. Vreau oameni cu imaginative, oameni cu pasiune cu suflet care sa se implice in ceva. Vreau sa cunosc oameni cu o dorinta arzatoare de a visa. Vreau creatie!

Ea imi spune ca vrea sa ma vada. Ii este dor de mine, dar nu m-a vazut de doua zile. Imi intinde o discutie. Ma intreaba daca m-am suparat ca mi-a spus asta. Nu face sens, nici eu nu fac. Jucam un teatru ieftin. Ma aplec peste masa si ridic pachetul de Dunhill. Scot o tigara si o aprind. Ma simt cumva stresat de intrebarile acestea fara sens pe care le pune. Retez ultima ei intrebare, cu o intrebare de-a mea. Realizeaza ca a impins bariera si acum da inapoi. Imi spune sa uit tot ce a zis. Dar eu stiu foarte bine ca nu se poate acest lucru, este o gresala si ramane marcata undeva in creier. Aroma ma invaluie. Ma simt totusi liber, asa ca ii spun ca nu m-am suparat. Nici nu aveam de ce. Ea vrea sa schimbe subiectul, dar nu este in stare. Dupa cateva minute de pauza arunca o melodie in joc. Este o modalitate de scapare. Liniste. Imi dau seama ca am invins, dar nu am castigat nimic. Tigara s-a terminat.

Open your eyes to the future. Stop walking. Stop breathing. It’s unnecessary. Wait and see more. Stop staring at me. Look beyond what you can see. It’s clear that you can’t see everything. Open the sky. Jump in the deep below. The day is ending, it’s sunset time. Open your eyes for more.

Pagina următoare »